Intenţia preşedintelui rus de a obţine aprobarea Parlamentului pentru utilizarea forţei militare în afara Rusiei a alarmat ţările vecine, determinîndu-le să caute protecţie faţă de acţiunile impredictibile ale Kremlinul. Chiar şi autorităţile proruse din Peninsula Crimea, în Ucraina, şi-au exprimat îngrijorarea.
"Intenţiile declarate ale Rusiei ar putea rupe echilibrul global", a declarat viceguvernatorul Sevastopolului şi parlamentar în Crimea, Vladimir Kazarin. El crede că hotărârea Rusiei a fost provocată de evenimente din Caucaz, în special de războiul cu Georgia, în august 2008, în care a fost implicată, de asemenea, flota rusă de la Marea Neagră.
Astfel, "Ucraina, unde îşi are baza flota rusă, a fost implicată în acest conflict, fără voia ei", a declarat Kazarin. "Autorităţile ucrainene nu au uitat acel eveniment", a continuat acesta. În opinia lui, este necesar ca Ucraina să creeze "contraponderi pentru diminuarea riscului în regiune", transmite RIA Novosti.
O măsură posibilă ar fi Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, lansat în mai 2009 pentru ameliorarea relaţiilor politice, economice şi comerciale cu şase foste ţări sovietice de "importanţă strategică", şi anume Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.
Ucraina ar putea utiliza Parteneriatul Estic ca pe o "poliţă de asigurare" împotriva unui posibil "diktat" din partea Rusiei, a declarat Serghei Tolstov, directorul Institutului Internaţional de Studii şi Analiză Politică din Kiev. "Este improbabil ca Moscova să exercite presiuni asupra unei ţări susţinute de Uniunea Europeană", consideră acesta.
Kazarin a declarat, însă, că ar fi bine ca Ucraina să se bazeze pe Statele Unite şi Marea Britanie, care au oferit anumite garanţii, referindu-se la o promisiune de a proteja securitatea naţională a Ucrainei, dacă aceasta respectă un statut non-nuclear.
Republica Moldova, membră a grupului GUAM, din care mai fac parte Georgia, Ucraina şi Azerbaidjanul, este de asemenea îngrijorată de tendinţa militantă a Rusiei.
Noile autorităţi moldovene, prooccidentale, ar putea încerca, prin intermediul Parteneriatului Estic, să invoce staţionarea unor trupe ruse în Transnistria, o regiune separatistă moldoveană, ca motiv suficient pentru a insista să obţină statutul de membru asociat al Uniunii Europene, fără întârziere.
Autorităţile Moldovene speră, totodată, ca România să faciliteze integrarea sa în Uniune, odată cu ţările din estul Balcanilor.
Antena3.ro