Antena 3 CNN Externe Un vechi aliat al lui Putin rupe tratatul cu Rusia: "Nu ne vom întoarce"

Un vechi aliat al lui Putin rupe tratatul cu Rusia: "Nu ne vom întoarce"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:08 14 Iun 2024 Modificat la 10:18 14 Iun 2024
Pashinian

Armenia a anunțat că va părăsi o alianță militară condusă de Rusia și i-a acuzat pe membrii acesteia că au complotat pentru a începe un război împotriva sa, relatează CNN.

Confirmarea vine de la premierul armean Nikol Pașinian (foto), precizează sursa citată.

Pașinian a acuzat în mod repetat, pe parcursul ultimelor luni, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO, condusă de Moscova) că nu reușește să protejeze Armenia de agresiunea Azerbaidjanului.

În paralel, autoritățile de la Erevan au încercat să se apropie de Statele Unite și de Uniunea Europeană.

De la prăbușirea Uniunii Sovietice, Armenia și Azerbaidjanul au purtat două războaie pentru regiunea separatistă Nagorno-Karabah, pe care Azerbaidjanul a capturat-o în întregime, prin forță militară, în septembrie anul trecut.

Relațiile ruso-armene s-au deteriorat în ultimele luni, în timp ce legăturile Moscovei cu guvernul de la Baku s-au adâncit.

Premierul armean spune că Armenia va decide momentul când va ieși din CSTO

În fața parlamentarilor din Erevan, premierul armean a declarat că țara sa și-a înghețat participarea la CSTO și că va părăsi blocul la un moment ales de Armenia.

"Vom decide când vom pleca, dar nu ne vom întoarce. S-a dovedit că membrii alianței nu își îndeplinesc obligațiile, ci plănuiesc un război cu Azerbaidjanul împotriva noastră", a acuzat el.

Pe lângă Armenia, CSTO include Rusia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan.

Blocul de asistență militară a fost fondat în 1992, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice.

Sub privirile Rusiei, Azerbaijdanul a cucerit Nagorno-Karabah într-o zi 

Ruptura în relațiile Armeniei cu Rusia vine după ce Azerbaidjanul a recucerit Nagorno-Karabah într-o singură zi, într-o ofensivă militară de pe 19 până pe 20 septembrie, anul trecut.

Mișcarea a determinat un exod al populației de etnie armeană din enclava caucaziană, în ciuda faptului că acolo erau prezente forțe ruse de menținere a păcii.

În 2020, Ajzerbaidjanul reușise deja să ia în stăpânire o treime din Nagorno-Karabah, ofensiva sa de atunci fiind stopată de un acord de încetare a focului mediat de Rusia.

Miercuri, ultimii soldați ruși desfășurați în Karabah pentru menținerea păcii și-au încheiat misiunea, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Apărării de la Baku.

×
x close