Antena 3 CNN Externe Vaticanul va semna un acord cu Palestina, Israelul se declară dezamăgit

Vaticanul va semna un acord cu Palestina, Israelul se declară dezamăgit

1 minut de citit Publicat la 19:01 13 Mai 2015 Modificat la 19:01 13 Mai 2015
vatican.jpg
foto: AGERPRES
Vaticanul a anunțat miercuri că a încheiat negocierile cu oficialii palestinieni cu privire la tratatul care ar recunoaște efectiv Palestina ca stat, transmite AGERPRES.

Papa Francisc s-a referit la 'statul Palestina' în timpul vizitei de anul trecut la locurile sfinte ale creștinismului, dar la nivel oficial Vaticanul încă întreține relații diplomatice cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a menționat că sâmbătă (16 mai) Papa îl va primi în audiență pe liderul palestinian Mahmoud Abbas, cu o zi înaintea canonizării primilor doi sfinți de limbă arabă din Biserica Catolică.

Potrivit EFE, acordul, care va fi încheiat în ''viitorul apropiat'', va viza ''aspecte esențiale ale vieții și activității Bisericii Catolice în Palestina'', relevă un comunicat de presă la Vaticanului.

Întrebat care este diferența dintre acordul încheiat în anul 2000 cu OEP și cel actual, subsecretarul de stat al Vaticanului pentru relații cu statele, Antoine Camilleri, a invocat adoptarea pe 29 noiembrie 2012 a unei rezoluții a ONU ce recunoaște Palestina ca stat observator nemembru al Națiunilor Unite.

Israelul a reacționat la scurt timp după anunțul de miercuri al Vaticanului, declarând că decizia acestuia de a semna un tratat cu Autoritatea Palestiniană prin care se recunoaște efectiv statul Palestina este ''dezamăgitoare''.

''Suntem dezamăgiți de decizia Vaticanului și credem că ea nu va ajuta la readucerea palestinienilor la masa negocierilor'' de pace, a declarat Emmanuel Nahshon, purtător de cuvânt al diplomației israeliene.



×
Etichete: Vatican Israel
x close