Vaticanul a dezminţit în mod categoric vineri că Papa Francisc l-ar fi sunat recent pe un tânăr homosexual francez, în urma unor informaţii care circulă în presa din Franţa cu privire la presupusul apel telefonic, relatează
AFP.
"
Pot să dezmint, cu certitudine, că Papa ar fi sunat vreun tânăr în Franţa", a declarat pentru AFP preotul Federico Lombardi, un purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.
Un cotidian regional francez a scris că Papa Francisc a sunat, pe 29 august, pentru a-i oferi alinare unui tânăr din Toulouse, în vârstă de 25 de ani, catolic şi homosexul, care i-ar fi mărturisit suferinţele şi îndoielile cu care se confruntă din copilărie.
Pentru a-şi arăta apropierea faţă de credincioşi, Francisc sună uneori persoane care îi mărturisesc, în scrisori sau prin e-mail, suferinţele şi întrebările lor, în urma unui doliu, unei boli sau unei despărţiri.
El vrea să le arate că nu sunt niciodată "excluşi" de la dragostea lui Dumnezeu.