Antena 3 CNN Externe Vânătoarea de bancnote, noul trend de pe internet. Oamenii caută bani pe stradă, după ponturile obținute online

Vânătoarea de bancnote, noul trend de pe internet. Oamenii caută bani pe stradă, după ponturile obținute online

Naty Badea
1 minut de citit Publicat la 14:14 20 Feb 2024 Modificat la 14:14 20 Feb 2024

O nouă provocare a luat amploare la Roma, în Italia: vânătoarea de bancnote.

Un canal de Instagram care are 25 de mii de urmăritori a lansat un concurs prin care oamenii sunt invitați să găsească bancnote de 50, 100 sau 200 de euro, urmărind filmulețele cu indicii publicate pe rețeaua de socializare.

Filmulețele au aceeași structură: mai întâi este filmată bancnota, apoi este prezentat un bon de cumpărături de la un magazin din apropiere, tocmai pentru a sugera cartierul și zona, iar mai apoi se filmează puțin și împrejurimile unde au fost ascunși banii.

Urmează comentariile internaților care încep o adevărată dezbatere despre locul unde ar putea fi lăsați banii.

O altă dezbatere în centrul atenției la Roma este cine se află în spatele acestui cont de Instagram.

S-a vehiculat că este vorba de un grup de persoane, alții spun că este vorba de o vedetă de pe TikTok care este faimos pentru faptul că are capabilitatea de a identifica locuri, chiar și de la o simplă fotografie.

Oricine ar fi în spatele acestui cont, vorbim de un fenomen care ia din ce în ce mai mare amploare la Roma.

×
x close