La 30 decembrie, medicul iordanian Abu Mulal Al Balawi a detonat bomba ascunsă asupra sa în incinta unei baze a CIA din oraşul afgan Host. Pe lângă terorist, şapte agenţi CIA şi un ofiţer iordanian şi-au pierdut viaţa. Prin numărul victimelor, atacul este cel mai grav suferit de serviciul secret american din 1983 încoace. Soţia teroristului, originară din Turcia, nu regretă, totuşi, deloc fapta soţului său.
"Sunt mândră de soţul meu. A executat o mare operaţiune în acest război. Sper că Allah îi va accepta sacrificiul şi îl va recunoaşte ca martir" a declarat aceasta.
Femeia are şi ea convingeri islamiste şi este, între altele, autoarea unei cărţi intitulate "Osama ben Laden, Che Guevara al Orientului".
Atacul a fost revendicat de aripa afgană a reţelei Al-Qaida, ca o răzbunare pentru uciderea unor lideri ai grupării de către forţele americane.
Antena 3