Antena 3 CNN Externe Vaclav Klaus a fost reales preşedinte al Cehiei

Vaclav Klaus a fost reales preşedinte al Cehiei

<1 minut de citit Publicat la 18:17 15 Feb 2008 Modificat la 18:17 15 Feb 2008
Vaclav Klaus a fost reales preşedinte al Cehiei
Parlamentul ceh l-a reales, vineri, pe Vaclav Klaus în funcţia de preşedinte al ţării, pentru un al doilea mandat de cinci ani, relatează agenţia CTK, citată de Reuters. Vaclav Klaus l-a învins pe economistul Jan Svejnar, contracandidatul său.

Realegerea lui Klaus este o victorie pentru premierul Mirek Topolanek, a cărui poziţie ar fi fost pusă în pericol în cazul unui eşec, după ce votul a provocat divizarea coaliţiei de guvernământ.

Vaclav Klaus a fost nominalizat la alegeri de Democraţii Civici , partid de centru-dreapta pe care l-a fondat în 1991 şi l-a condus până în 2002, când Topolanek a preluat conducerea.

Analiştii consideră că Topolanek ar fi putut pierde preşedinţia partidului şi risca o posibilă destrămare a Guvernului, dacă Parlamentul l-ar fi ales pe Svejnar.

Partenerii de guvernare ai democraţilor civici, Partidul Ecologist, l-au susţinut însă pe Jan Svejnar, generând tensiuni în coaliţie.

Săptămâna trecută, Parlamentul nu a reuşit să îşi aleagă un şef de stat, pentru că niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea voturilor în cele două Camere. În Cehia, preşedintele este ales de Parlament.

Antena3.ro

×
x close