Un vaccin împotriva Ebola a dat dovadă de eficacitate în primele teste realizate de cercetătorii Universităţii din Kansas, se arată într-un studiu publicat în Jurnalul American al Asociaţiei Medicilor. Este vorba de un vaccin care trebuie făcut în două faze – vaccinul în sine şi un adjuvant. Cercetătorii au modificat genetic un virus care cauzează răceală (AD-26) în prima substanţă, adjuvantul conţinând un virus de variolă, şi acesta modificat genetic. Ambele virusuri au primit material genetic al virusului Ebola. În acest fel, anticorpii care luptă împotriva răcelii şi a variolei ar trebui să se adapteze şi la partea virusului Ebola, dezvoltând astfel o imunitate în corpul pacientului. Testele realizate pe două loturi de câte 87 de persoane nu au dat la iveală nicio reacţie adversă, observându-se însă un răspuns imunologic. Virusul Ebola a ucis, anul trecut, peste 11.000 de persoane în Africa de Vest şi a infectat peste 28.000 de persoane în cea mai mare epidemie înregistrată vreodată.
Adjuvantul ar trebui administrat la maximum 56 de zile după primul vaccin.
Sursa: Jurnalul Naţional