Malta speră să atragă mai mulți turiști, după ce în 2020 practic industria ospitlității s-a prăbușit. Conform datelor statistice numărul turiștilor care au vizitat Malta a scăzut cu peste 80% față de 2019.
Conform noului proiect de relansare a turismului, cei care rezervă cazare la un hotel de trei stele vor primi 100 de euro, cei care optează pentru patru stele - 150 de euro, iar cei care se vor caza la cinci stele - 200 de euro, notează ziare.com.
În jur de 35.000 de vizitatori sunt așteptați să beneficieze de această facilitate propusă de guvernul maltez pentru a resuscita sectorul turistic.
Autoritățile din Malta au anunțat totodată că țara are cea mai mare rată de vaccinare din Uniunea Europeană, după ce a administrat cel puțin o doză la 42% dintre adulți.
Deocamdată persoanele care sosesc în Republica Malta din statele/zonele portocalii, inclusiv România, trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat.