Argeologii americani au descoperit
recent că în pădurea amazoniană au existat, cu sute de ani
în urmă, sate şi oraşe dens populate. Este acum evident că
pădurea, care era considerată în trecut ca fiind nelocuită,
a fost populată. Cercetătorii au descoperit urme ale unor aşezări
de tip urban, precum şi reţele de drumuri care au fost construite
în jurul unei foste pieţe centrale. Descoperirile arată că
ocupaţia principală a locuitorilor era pescuitul.
Cercetătorii spun că aceste aşezări
datează de la începutul secolului al XV-lea. Profesorul Mike
Heckenberger, de la Universitatea din Florida, a declarat că
descoperirile făcute nu reprezintă oraşe în adevăratul sens
al cuvântului, ci urme de urbanism din jurul unor oraşe.
Urmele urbane descoperite sunt deosebite pentru felul în care
au fost organizate la acea vreme, fiind un exemplu clasic a ceea ce
oamenii denumesc urbanism. Descendenţii populaţiei care a trăit în
aceste locuri sunt membrii tribului Kuikuru.
Potrivit BBC News, arheologii americani
cercetează această zonă de mai bine de 10 ani. Pentru a ajunge la
aceste rezultate, s-au folosit de imaginile preluate de la sateliţii
spaţiali şi de sistemul GPS.
Asemănătoare oraşelor medievale,
oraşele care formează peisajul urban amazonian sunt înconjurate
de ziduri înalte din care s-au păstrat urme până în
prezent. Peisajul este completat de foste baraje şi urme de iazuri
care indică faptul că ocupaţia principală a locuitorilor era
pescuitul. Se crede că locuitorii pădurii amazoniene au dispărut
din cauza coloniştilor europeni de la acea vreme şi a bolilor pe
care le-au adus cu ei.
Antena3.ro
Foto: ?BBC News?