O urmărire pe străzile din Los Angeles a avut toate ingredientele unui film de acțiune.
După o presupusă spargere, mai multe echipaje de poliție au pornit în urmărirea unui Ford Mustang decapotabil, pe faimoasele străzi ale Hollywood.
Cei doi pasageri ai mașinii urmărite s-au predat, dar nu înainte de a se îmbrățișa și a bate palma cu mulțimea și, evident, după ce au făcut o groază de selfie-uri.
Toată povestea a durat aproape două ore, timp în care șoferul Mustang-ului, un tânăr de 20 de ani, a făcut spectacol pe autostradă.