UPDATE - Cele trei zile de negocieri intense între Iran şi şase puteri mondiale s-au încheiat duminică la primele ore la Geneva fără a se ajunge la un acord privind programul nuclear iranian, suspectat că are ca obiectiv să ascundă demersul Teheranului de a obţine arma nucleară, relatează AFP.
O nouă reuniune este programată la 20 noiembrie, cu dorinţa de a se ajunge la un acord, au anunţat şeful diplomaţiei UE, Catherine Ashton, şi ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif.
-------------
Preşedintele iranian Hassan Rohani a făcut apel sâmbătă la marile puteri să nu rateze "ocazia excepţională" de a ajunge la un acord cu privire la programul nuclear al Teheranului în cursul negocierilor care se desfăşoară la Geneva, relatează AFP, conform
Mediafax.
"Sper că părţile care negociază cu Iranul în cadrul grupului 5+1 vor folosi ocazia excepţională creată de naţiunea iraniană de a ajunge la un rezultat pozitiv într-un interval rezonabil", a afirmat Rohani, conform agenţiei oficiale Irna, în timp ce discuţiile au fost prelungite cu o zi din cauza poziţiilor divergente din cadrul marilor puteri.
"Această ocazie a fost creată o dată cu alegerile de la 14 iunie", a adăugat el cu referire la victoria sa la prezidenţiale "unde unul dintre sloganuri a fost "înţelegere constructivă cu lumea".
"Cererile de suspendare (a programului nuclear) şi sancţiunile nu au reglat problemele, ci le-au complicat", a declarat el. "Singura soluţie sunt negocierile realizate cu respect şi încredere reciprocă".
Ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif, care conduce delegaţia iraniană la Geneva, a vorbit despre progres cu grupul 5+1 (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania) fără a fi sigur că va exista un acord sâmbătă seară "asupra textului declaraţiei comune".
Rohani a făcut această declaraţie cu ocazia întâlnirii cu ministrul japonez al Afacerilor Externe, Fumio Kishida, aflat în vizită până duminică în Iran.
Liderul diplomaţiei nipone a declarat la rândul său că "sper că aceste eforturi şi aceste negocieri să aibă rezultatele aşteptate cât mai rapid posibil", conform Irna.
Japonia, a treia putere mondială şi foarte dependentă de petrolul din Orientul Mijlociu, este un aliat apropiat al Washingtonului însă a păstrat relaţii amicale cu Republica islamică.
"Acum că fereastra este deschisă pentru o perioadă limitată, Iranul trebuie să dea dovadă în mod activ de flexibilitate pentru a rezolva problema şi a restaura încrederea în cadrul comunităţii internaţionale", a declarat ministrul japonez anterior în cursul unei întâlniri cu preşedintele Parlamentului, Ali Larijani.
Occidentalii şi Israelul sunt determinaţi să oprească programul iranian de îmbogăţire a uraniului, suspectat că ar fi destinat fabricării unei arme atomice, ceea ce Teheranul neagă.