Update 17:15 - Dunărea a atins un nivel record de 8,90 metri la Budapesta duminică, la ora 13.00 GMT (16.00, ora României), şi nu urma să mai crească, în timp ce digurile de protecţie de pe fluviu, în Ungaria, au rezistat, relatează AFP, conform Mediafax.
Dunărea a atins un nivel record de 8,83 metri la Budapesta duminică, la ora 5.00 GMT (8.00, ora României), digurile de protecţie de pe fluviu, pe teritoriul ungar, rezistau, iar un nivel maxim al apelor fluviului era aşteptat în continuare în capitala ungară, relatează AFP.
"Nivelul Dunării stagnează la 8,90 metri. Nu mai aşteptăm creşteri" semnificative, a declarat primarul Budapestei Istvan Tarlos într-o conferinţă de presă pe Insula Margareta, în centrul capitalei, precizând că ar putea să se înregistreze variaţii de câţiva centimetri.
-------------------
-------------------
Dunărea a atins un nivel record de 8,83 metri la Budapesta duminică, la ora 5.00 GMT (8.00, ora României), digurile de protecţie de pe fluviu, pe teritoriul ungar, rezistau, iar un nivel maxim al apelor fluviului era aşteptat în continuare în capitala ungară, relatează AFP.
La precedentele inundaţii, în 2006, la Budapesta a fost înregistrat un nivel de 8,60 metri. Nivelul maxim al apei în capitală este aşteptat luni dimineaţa.
"Viitura se apropie de centrul ţării. Avem două zile importante în faţa nostră", a declarat duminică premierul Vikor Orban la Esztergom, la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Budapesta, unde a petrecut noaptea.
Sâmbătă după-amiaza, averse abundente au provocat creşterea nivelului apelor cu 30-50 de centimetri în centrul Budei, timp de câteva ore, din cauza colmatării canalizării, însă apa a fost pompată în fluviu.
Voluntari şi personal de intervenţie în caz de catastrofă au lucrat nonstop în vestul şi nord-vestul ţării, unde recordurile nivelurilor au fost depăşite sâmbătă. În vestul ţării apele au început să se retragă.
Aproximativ 1.000 de persoane au fost evacuate, în ţară, ca măsură de precauţie.
Trei sate, Pilismarot, Dömös şi Kisoroszi sunt izolate în continuare şi sunt aprovizionate pe apă. La Dömös, satul nici măcar nu a amânat alegerea primarului.
Având în vedere că retragerea apelor va fi lentă, forţele de protecţie a digurilor vor părăsi departamentul Györ-Moson-Sopron (vest) joi.
Scăderea nivelului apelor la Budapesta ar urma să dureze şapte-opt zile. Cheiurile vor fi practicabile după ce nivelul apei va coborî la 6,50 metri.