Antena 3 CNN Externe Unul dintre simbolurile Americii este scos la vânzare

Unul dintre simbolurile Americii este scos la vânzare

1 minut de citit Publicat la 13:55 14 Feb 2012 Modificat la 13:55 14 Feb 2012
Unul dintre simbolurile Americii este scos la vânzare
Investitorii doritori vor putea în curând să fie proprietarii unei clădiri celebre din New York. Este vorba de Empire State Building.

Celebrul turn din Manhattan a fost recent listat la bursa newyorkeză de către familia Malkin, cea care deţine în prezent, dreptul de proprietate.

Empire State Realty Trust, compania tutelară, speră ca prin ofertele publice, să obţină o sumă de cel puţin un miliard de dolari, preţul de pornire fiind de 930 de milioane de dolari.

Merrill Lynch şi Goldman Sachs, două dintre cele mai mari companii financiare americane s-au arătat interesate să investească în acest domeniu.

Empire State Building are 102 etaje şi o înălţime de 381 de metri, fiind cea mai înaltă clădire funcţională din oraş, după prăbuşire "Gemenilor", din 2001.
Modelul arhitectural al acestui zgârâie nori este în stil deco, fiind una dintre cele mai faimoase clădiri din Statele Unite , anual o vizitează milioane de turişti.

Decenii întregi, a fost cea mai înaltă construcţie din lume, de la deschiderea sa din anul 1931 până în 1974, atunci când s-a inaugurat Sear`s Tower din Chicago, cu 442 de metri.

În ultimii ani, Empire State a retrogradat în topul celor mai înalte clădiri din lume, odată cu blocurile turn construite în Asia şi Orientul Mijlociu. Poziţia fruntaşă a acestui top este deţinută de Burj Khalifa din Dubai, care se înalţă până la 828 de metri.



×
x close