Fotbalistul brazilian Alan Ruschel este primul supravieţuitor al accidentului aeronavei care transporta echipa de fotbal Chapecoense şi care s-a prăbuşit luni noaptea în apropiere de Medellin, informează agenţia EFE.
Ruschel, în vârstă de 27 ani, care evoluează pe postul de fundaş stânga, a fost adus cu o ambulanţă la spitalul din localitatea La Ceja, unde au începută să sosească răniţii.
Conform primelor informaţii, şase persoane au supravieţuit tragediei din Columbia. Avionul, care vedea din Bolivia, avea la bord 72 de pasageri şi 9 membri ai echipajului şi s-a prăbuşit la aproximativ 50 km de Medellin.
Accesul la locul accidentului nu este posibil decât pe cale terestră, din cauza "condiţiilor climatice", potrivit oficialilor aeroportului Jose Maria Cordova de Rionegro.
Elkin Ospina, primarul din La Ceja, o localitate aflată în apropierea zonei accidentului, a declarat pentru AFP că tragedia s-ar fi produs din cauza faptului că avionul a rămas în pană de combustibil.
Aeronava companiei Lamia plecase din Brazilia şi a făcut o escală la Santa Cruz de la Sierra, în Bolivia, înainte de a pleca către Medellin, a precizat conducerea pompierilor din Columbia într-un mesaj postat pe reţele de socializare.
Chapecoense, echipă din oraşul Chapeco, aflat în statul brazilian Santa Catarina, se îndrepta spre Medellin pentru a disputa prima manşă a finalei Copa Sudamericana cu Atletico Nacional, programată miercuri seara.
Aeronava ar fi trebuit să aterizeze la Medellin luni seara, la ora locală 21,33, dar a pierdut contactul cu turnul de control în timp ce zbura în apropiere de La Ceja.