Unul dintre co-fondatorii celei mai faimoase reţele de socializare din lume şi-a dezvăluit originile româneşti. Eduardo Saverin, unul dintre partenerii de afaceri ai lui Mark Zuckerberg, a spus într-un interviu acordat unei reviste braziliene că bunicul său, Eugenio Saverin era evreu care a emigrat din România în Brazilia.
Aici a fondat, în 1952, un lanţ de magazine de haine pentru copii.
Eduardo Saverin are o avere estimată la aproximativ 2 miliarde de dolari. Recent însă, co-fondatorul Facebook a şocat America.
Renunţă la cetăţenia americană, pe motiv că plăteşte taxe prea mari. Saverin s-a stabilit deja în Singapore.