Unul dintre cei suspectaţi că l-ar fi ucis pe handbalistul român Marian Cozma a fost reţinut în Austria. Comisarul sef Ioan Bentze, care se ocupă de cazul uciderii handbalistului Marian Cozma din partea României declarase că poliţia ungară i-a dat în urmărire pe cei doi suspecţi pentru că este posibil ca aceştia să se îndrepte către România sau Serbia.
Poliţia ungară anunţase că a identificat şi caută doi suspecţi în cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, care a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Veszprem, informează MTI.
Primul dintre cei doi bărbaţi are înălţimea de aproximativ 1,70 metri, constituţie atletică şi păr închis la culoare, iar celălalt de 1,65 - 1,70 metri înălţime, atletic şi ras în cap.
Trei numere de telefon au fost puse la dispoziţia publicului pentru cei care au informaţii despre cei doi bărbaţi.
Handbalistul român Marian Cozma a fost ucis, în urma unui scandal izbucnit într-un club din Ungaria, unde se afla, împreună cu mai mulţi prieteni, pentru a sărbători un eveniment. Grupul a intrat într-un conflict verbal cu mai mulţi localnici rromi, care au scos imediat cuţitele. Marian Cozma a fost înjunghiat în inimă şi a murit după două ore la spital.
Alţi doi colegi de-ai handbalistului, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic, au fost răniţi şi se află în stare gravă la spital. Unul dintre ei a fost înjunghiat în rinichi, care i-a fost extirpat în urma unei intervenţii chirurgicale. Cel de-al doilea handbalist rănit a suferit grave leziuni cerebrale.
Antena3.ro