Comandantul unei brigăzi a Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), Mustafa ben Dardef, a anunţat, de pe frontul din Sirt, că "luptătorii de la Misrata i-au contactat pentru a-i anunţa că Moussa Ibrahim a fost capturat".
Informaţia a fost confirmată şi de un alt comandant, Mohammed al-Marimi. "Moussa Ibrahim a fost capturat de revoluţionarii din Misrata în timp ce se afla la bordul unei maşini în afara Sirt", a mărturist acesta.
Totuşi, un purtător de cuvânt al Consiliului militar din Misrata, Abdel Ibrahim, a declarat pentru AFP: "Nu putem confirma că a fost arestat".
Moussa Ibrahim a fugit după ce combatanţii CNT au preluat controlul asupra Tripoli şi al cartierului general al lui Muammar Gaddafi din Bab al-Aziziya. El este unul dintre puţinii oficiali ai fostului regim care au fost capturaţi, în timp ce generalul Gaddafi rămâne de negăsit.
În paralel, Mahmoud Jibril, un liberal care conduce biroul executiv al CNT în cadrul căruia se confruntă cu o opoziţie a islamiştilor, a generat surpriză anunţând că nu va face parte din viitorul Guvern, ce ar urma să fie format după "eliberarea" totală a ţării.
Luptele continuă la Sirt şi la Bani Walid, la două săptămâni după lansarea ofensivei împotriva acestor bastioane pro-Gaddafi, în care susţinătorii fostului regim opun încă o rezistenţă puternică.