Răniţi, bolnavi, sau supraponderali de la lipsa de antrenament, 16.000 de soldaţi ai Marii Britanii nu pot merge pe front, ceea ce pune şi mai mare presiune pe războiul cu talibanii.
Astfel, capacitatea Marii Britanii de a desfăşura o campanie militară eficientă în Afganistan este pusă sub presiune deoarece numărul soldaţilor inapţi de luptă a ajuns la unul din cinci.
22 procente din cei 73.000 de angajaţi ai armatei care ar trebui să fie disponibil pentru operaţiuni de luptă sunt fie clasaţi ca "inapţi" sau pot fi trimişi doar la baze militare care au unităţi medicale ce să îi îngrijească.
Cifra a crescut în ultimii ani, după înregistrarea a numeroase victime şi pe măsură ce mai mulţi angajaţi sunt retrogradaţi din cauza bolilor sau a condiţiei fizice slabe.
Dezvăluirea vine la o lună după ce Ministerul Apărării de la Londra recunoştea că unul din zece din cei 22.677infanterişti nu poate fi considerat "potrivit pentru misiune".
Forţele britanice au pierdut peste 100 de soldaţi în Afganistan în 2009. Cu toate acestea numărul de recrutări a crescut în ultimele luni, armata anunţând că a ajuns la personalul complet de 102.000 angajaţi. Circa o treime însă nu pot fi desfăşuraţi pe front din cauza naturii slujbei.
Din anul 20001, 246 soldaţi britanici au fost ucişi în Afganistan, 1.018 au fost răniţi, iar 2190 internaţi pentru boli sau răni nedobândite în luptă.
Antena3.ro