O elevă de 16 ani a avut, anul acesta, onoarea de a-l încarna pe îngerul care deschide "târgul pruncului Christos", din galeria bisericii Maicii Domnului din Nurnberg. La fiecare sfârşit de an, mii de vizitatori se adună în faţa tarabelor cu jucării tradiţionale, turtă dulce, prăjituri şi nu în ultimul rând delicioşi cârnaţi prăjiţi bavarezi.
Oraşul se mândreşte, de altfel, cu propria sa reţetă de cârnaţi, al căror parfum învăluie întregul târg, alături de aroma vinului fiert, şi el la mare cinste în acest sezon.
Germanii ca şi străinii, veniţi de aproape sau de foarte departe, se lasă cuprinşi de magia Crăciunului, iar unii nici nu ar mai vrea să plece de aici.
Târgul este menţionat pentru prima dată într-un document din 1628. O sută şi ceva de ani mai târziu, toate breslele din Nurnberg erau reprezentate la târg. De atunci, lumea s-a schimbat în toate privinţele, dar târgul din Crăciun readuce, în fiecare an, atmosfera unui trecut care pare, astăzi, idilic. Tot potrivit tradiţiei, târgul îşi închide porţile după o lună, în seara de Ajun.