Universitatea din Exeter a anunțat că va oferi în 2024 o diplomă în magie, aceasta urmând să fie una dintre primele din Marea Britanie. Toți studenții interesați pot face parte din acest program de învățământ.
Programul de un an începe în septembrie 2024. Universitari cu expertiză în istorie, literatură, filosofie, arheologie, sociologie, psihologie, teatru și religie vor arăta rolul magiei asupra Occidentului și Orientului.
Universitatea a subliniat că acesta este unul dintre puținele programe postuniversitare de acest fel din Marea Britanie, combinând studiul istoriei magiei cu o gamă atât de variată de alte subiecte. MA Magic and Occult Science este un program unic care oferă flexibilitate pentru a vă adapta în funcție de interesele personale, permițând alegerea unui set de module din domeniul științelor umaniste și sociale sau specializarea într-un anumit domeniu.
"Prin găzduirea acestui program în cadrul Institutului de Studii Arabe și Islamice, plasăm moștenirea culturală arabo-islamică înapoi acolo unde îi este locul, în centrul acestor studii și în istoria Occidentului. Decolonizarea, explorarea epistemologiilor alternative, feminismul și antirasismul se află în centrul acestui program", au spus reprezentanții instituției.
Modulul central, ARAM251 Esotericism și Tradiția Magică, este un modul de predare în echipă, unde studenții explorează subiecte fundamentale, incluzând magia în Grecia și Roma, texte oculte în iudaism, creștinism și islam, istoria vrăjitoriei, magia în literatură și folclor, iluzia și înșelăciunea, precum și istoria științei și a medicinei, printre alte teme esențiale.
Universitatea a declarat că acest curs pregătește studenții pentru a putea ajunge să predea muzeografie, științe dar și să ofere consiliere pe zona de patrimoniu și muzee, muncă în biblioteci, turism și organizații artistice.
"Nu este o problemă. Acest masterat va permite oamenilor să reexamineze presupunerea că Occidentul este locul raționalismului și al științei, în timp ce restul lumii este un loc al magiei și al superstiției.", a mai spus profesorul Selove.