Decizia va intra în vigoare de îndată ce va avea confirmareaTeheranului că acordul în domeniul nuclear a intrat în vigoare.
După ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va avea confirmarea punerii în aplicare a acestui acord de către Iran, undă verde aşteptată pentru luni dimineaţă, „UE va finaliza actul legal” ridicând, după cum s-a convenit, o serie de sancţiuni şi „îl va pune în aplicare în aceeaşi zi”.
Iranul şi Statele Unite au anunţat duminică faptul că acordul interimar în domeniul nuclear care limitează îmbogăţirea uraniului de către Teheran în schimbul ridicării sancţiunilor va fi aplicat începând din 20 ianuarie.
În baza acestui acord, o serie de sancţiuni europene, în special privind transportul şi asigurarea exporturilor iraniene de ţiţei şi importul de produse petro-chimice iraniene, vor fi suspendate timp de şase luni, până la 20 iulie.
„Este în interesul tuturor ca acest acord să intre în vigoare luni, cu atât mai mult că nu este vorba decât de o primă etapă” în vederea unui acord global, susţin surse europene, care consideră că este puţin probabil ca Iranul să renunţe în ultimul moment.