Guenther Oettinger, comisarul european pentru economie şi societatea digitală, face presiuni pentru adoptarea unor măsuri împotriva Spaniei şi Portugaliei pe motiv că aceste state nu şi-au îndeplinit ţintele bugetare, argumentând că Bruxelles-ul trebuie să acţioneze pentru a-şi menţine credibilitatea, scrie AP.
Statele membre UE sunt obligate să menţină deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB şi, de asemenea, să limiteze datoria publică sub pragul de 60% din PIB. Dacă limitele prevăzute de legislaţia UE sunt depăşite, Comisia Europeană şi miniştrii de Finanţe din UE stabilesc ţinte şi termene limită pentru corectarea dezechilibrelor, în cadrul procedurii de deficit excesiv.
Statele pot fi amendate cu până la 0,2% din PIB-ul lor dacă nu reuşesc să implementeze măsuri pentru a îndeplini ţintele de deficit dar până acum nicio ţară nu a fost amendată.
În mai, Comisia Europeană s-a abţinut de la impunerea amenzilor imediat, anunţând că va revizui situaţia în iulie.
Luni, germanul Guenther Oettinger a declarat pentru publicaţia Bild: "Dacă Comisia Europeană vrea să-şi menţină credibilitatea privind reglementările bugetare, trebuie să aprobăm sancţiuni împotriva Spaniei şi Portugaliei".
În 2015, deficitul Spaniei s-a situat la 5,1% din PIB, mult peste ţinta de 4,2% negociată cu partenerii din UE, conform planului care prevedea reducerea graduală a deficitului, până la un nivel de sub 3% din PIB.