Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au exprimat susţinerea totală faţă de ţările din fosta Uniune Sovietică care au ales calea apropierii de Europa şi au avertizat Rusia că presiunea pe care o exercită în contrapondere este inacceptabilă, relatează AFP, conform
Mediafax.
Secretarul de Stat american John Kerry, care a participat la întâlnirea celor 28 de miniştri de Externe ai Uniunii Europene, sâmbătă, la Vilnius, a caracterizat programul european de parteneriat oriental drept un "plan economic foarte important" destinat ameliorării normelor comerciale şi favorizării locurilor de muncă.
Potrivit ministrului lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius, toţi omologii săi europeni şi-au exprimat solidaritatea cu cele şase state din program, dar el a avertizat că Rusia îşi va spori presiunea asupra partenerului principal, care este Ucraina.
Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi R.Moldova sunt, de asemenea, vizate.
"Limba vorbită trebuie să fie cea a argumentelor, nu a presiunii. Fie că este vorba despre ameninţări economice sau presiune politică, nu este acceptabil", a declarat Linas Linkevicius presei de la Vilnius.
Lituania, care asigură în prezent preşedinţia semestrială a UE, va găzdui în noiembrie summitul Parteneriatului Estic.
UE speră să semneze un acord fără precedent de asociere şi liber schimb cu Ucraina la acest summit şi să parafeze acorduri similare cu Georgia şi Republica Moldova.
Rusia a avertizat recent Ucraina şi R.Moldova în legătură cu măsurile de retorsiune în caz de semnare a unui acord care să le ancoreze la UE.
Lansat în 2009, Parteneriatul Estic are ca scop apropierea fostelor state sovietice de UE, ceea ce Moscova consideră ca fiind o atingere adusă sferei sale de influenţă.
Aceasta a creat în 2010 propria uniune vamală din care fac parte în prezent Belarus şi Kazahstan.
Săptămâna trecută, Armenia a anunţat că se va alătura uniunii vamale, blocându-şi astfel şansele de a semna un tratat de liber schimb cu UE.
Linkevicius s-a întâlnit sâmbătă cu ministrul armean al Afacerilor Externe pentru a discuta despre această situaţie, a declarat purtătoarea sa de cuvânt.
Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a afirmat sâmbătă că există "o presiune importantă" asupra vecinilor Rusiei, dar a avertizat că aceştia trebuie să demonstreze mai multe progrese pentru a semna acorduri europene.
"Ceea ce vrem noi în relaţiile cu partenerii noştri estici este ca ei să poată fi liberi să facă propriile alegeri în ceea ce priveşte relaţiile economice şi politice", le-a declarat ea jurnaliştilor.