UE şi Turcia au convenit la sfârşitul anului trecut un plan de acţiune prin care guvernul de la Ankara s-a angajat să stăvilească valul de migranţi în schimbul unui ajutor financiar european cu o valoare iniţială de trei miliarde de euro. Însă strângerea acestor fonduri pare să fie o sarcină complicată.
După negocieri îndelungate, statele membre ale blocului comunitar au convenit ca o treime din această sumă să fie alocată din bugetul UE, iar diferenţa să fie asigurată din contribuţiile naţionale.
Însă cum afluxul de migranţi nu pare să scadă, iar costurile cu întreţinerea acestora cresc, Comisia Europeană caută acum soluţii pentru a găsi noi fonduri. Un diplomat olandez, a cărui ţară asigură preşedinţia Consiliului European, a confirmat că această chestiune se va afla pe agenda reuniunii miniştrilor europeni de finanţe. Conform agenţiei Reuters, este însă puţin probabil ca la întâlnirea de vineri să se ia o decizie, dar discuţiile ar putea fi încinse.