Guvernul condus de cancelarul Angela Merkel a aprobat miercuri un proiect de lege care prevede scutirea majorităţii contribuabililor, cu excepţia celor mai bogaţi, de la plata unei taxe de solidaritate care a fost introdusă în 1991 pentru a acoperi costurile reunificării ţării, transmite Reuters.
Potrivit unui proiect de lege elaborat de ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, începând din anul 2021 taxa de solidaritate de 5,5% va fi eliminată pentru aproximativ 90% din contribuabilii germani. În plus, pentru alţi 6,5% din contribuabili taxa de solidaritate va fi redusă, urmând să fie plătită integral doar de restul de 3,5% din contribuabili, respectiv cei cu cele mai mari venituri.
Ca urmare a acestei decizii, veniturile la buget sunt aşteptate să diminueze cu 10 miliarde de euro în 2021 şi cu 12 miliarde euro în 2024.
"Astăzi este o zi importantă în procesul de finalizare a reunificării Germaniei. Costurile reunificării au ajuns în mare parte la final", a declarat Olaf Scholz.
Această taxă de solidaritate a fost utilizată în principal pentru a susţine dezvoltarea economică în landurile mai sărace care înainte de căderea Zidului Berlinului, în noiembrie 1989, formau fosta Republică Democrată Germană. Potrivit datelor comunicate de Ministerul de Finanţe, anul trecut această taxă a generat venituri totale de 18,9 miliarde de euro.
Decizia cabinetului de la Berlin, care are însă nevoie de aprobarea Parlamentului, este o victorie personală a ministrului de Finanţe, Olaf Scholz, care a respins solicitările unor membri ai partidului condus de Angela Merkel care vroiau eliminarea completă a taxei.
Conform variantei actuale a proiectului de lege, doar cei cu venituri mari vor mai plăti în totalitate taxa pe solidaritate. Scholz a spus că guvernul de la Berlin va analiza acest lucru în viitor însă într-un interviu acordat postului de televiziune ARD a spus că acum nu este momentul pentru ca cei bogaţi să primească o reducere a taxelor.
Graţie unui ciclu de creştere neobişnuit de lung, a unui şomaj aflat la un minim istoric, a veniturilor robuste din taxe şi a dobânzilor reduse, guvernul condus de Angela Merkel a reuşit să reducă datoria ţării după 2014. Însă îngrijorările cu privire la o posibilă recesiune s-au înmulţit după ce economia germană s-a contractat în al doilea trimestru.