Uniunea Europeană ar putea fi redusă la nivelul unei piețe unice, acesta fiind principalul motiv pentru care cele 28 de state membre (inclusiv Regatul Unit) aleg să rămână în cadrul proiectului european.
Informația apare în Cartă Albă redactată de Comisia Europeană, document pe care Jean-Claude Juncker îl prezintă miercuri în faţa legiuitorilor europeni, scrie The Independent.
În Carta Albă, preşedintele CE va prezenta câteva posibile direcţii de urmat pentru UE, de la o uniune federalistă la o Europă cu două viteze sau o Uniune ce se comportă strict ca o zonă de liber schimb.
”Carta Albă, o greşeală politică evidentă”
Într-o declaraţie remisă Politico, liderul grupului socialiştilor din democraţilor din PE (S&D), Gianni Pittella, a afirmat că a văzut o variantă de lucru a documentului care, spune el, include cinci opţiuni.
"Credem că ar fi o greşeală politică evidentă să prezinţi, pur şi simplu, cinci variante pentru viitorul UE fără a manifesta clar o preferinţă politică", se arată în declaraţia lui Gianni Pittella. Europarlamentarul italian a precizat că revenirea la "o Comisie birocratică", precum cea condusă de predecesorul lui Juncker, José Manuel Barroso, este "de neacceptat".
Liderul alianţei socialiştilor şi democraţilor a avertizat că viitorul Europei nu poate fi sacrificat "din cauza viziunii pe termen scurt şi a temerilor legate de următoarele alegeri naţionale" şi a spus că i-a cerut preşedintelui CE să le prezinte statelor membre "o opţiune politică fără echivoc".
După ce Juncker prezintă proiectul, europarlamentarii îl vor dezbate.