Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Premierul Ucrainei: Vom relua demersurile pentru semnarea acordului cu Uniunea Europeană

Premierul Ucrainei: Vom relua demersurile pentru semnarea acordului cu Uniunea Europeană

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:06 09 Ian 2014 Modificat la 13:06 09 Ian 2014
Premierul Ucrainei: Vom relua demersurile pentru semnarea acordului cu Uniunea Europeană
Ucraina va relua într-o perioadă „foarte scurtă de timp” negocierile pentru semnarea Acordului de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, a declarat, joi, premierul ucrainean Mikola Azarov, în deschiderea reuniunii de guvern, informează agenţia de presă ITAR-TASS, citată de Agerpres.

„Vom vorbi cu partenerii noştri europeni în limbajul cifrelor şi al faptelor”, a spus şeful guvernului de la Kiev, care a ţinut să precizeze că Ucraina „nu poate să nu ţină cont de riscuri”.

Azarov a arătat că l-a însărcinat deja pe vicepremierul Iuri Boiko să efectueze o analiză profundă, pe sectoare, a eventualelor consecinţe pentru economia naţională în cazul creării unei zone de liber schimb cu Uniunea Europeană.

El a trasat membrilor guvernului său sarcina de a face pregătirile necesare pentru semnarea acordului cu UE „într-un timp foarte scurt”.

„Aceasta este problema fiecărui membru al guvernului. În februarie trebuie să avem o imagine completă privind dezvoltarea relaţiilor noastre cu Uniunea Europeană şi de coordonare cu Rusia”, a explicat Azarov.

„Avem totul ca noul an să fie unul al stabilităţii şi dezvoltării, ceea ce este posibil dacă societatea va fi solidară”, a mai spus premierul ucrainean, în condiţiile în care manifestaţiile antiguvernamentale continuă, deşi au mai scăzut din intensitate.

×
Etichete: Ucraina
x close