Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Mihai Fifor, după raportul MCV: Este greu de înţeles şi este de neacceptat introducerea unor condiţionalităţi pentru România

Mihai Fifor, după raportul MCV: Este greu de înţeles şi este de neacceptat introducerea unor condiţionalităţi pentru România

3 minute de citit Publicat la 16:41 13 Noi 2018 Modificat la 16:41 13 Noi 2018
Mihai Fifor, după raportul MCV: Este greu de înţeles şi este de neacceptat introducerea unor condiţionalităţi pentru România

România este şi va rămâne o ţară pro-europeană şi a dovedit în nenumărate rânduri că este un stat membru loial şi implicat, care crede în valorile Uniunii Europene, pe care le apără şi le respectă, spune ministrul Apărării, Mihai Fifor, care subliniază că "este de neacceptat introducerea unor condiţionalităţi pentru România, sub pretextul afectării progreselor în Justiţie, în condiţiile în care MCV a dovedit că şi-a ratat obiectivul pentru care a fost creat". 

"Am fost şi suntem deschişi permanent cooperării strânse şi deschise cu forurile UE şi consider că toate statele membre trebuie să beneficieze de tratament egal. De aceea, este greu de înţeles şi este de neacceptat introducerea unor condiţionalităţi pentru România, sub pretextul afectării progreselor în Justiţie, în condiţiile în care MCV a dovedit că şi-a ratat obiectivul pentru care a fost creat. Interferenţa în justiţie pe baza protocoalelor, intruziunea în viaţa privată, falsificarea de probe, presiunea organelor de anchetă asupra martorilor pentru a obţine mărturii convenabile acuzării sunt realităţi ale modului în care a fost înţeleasă din păcate funcţionarea justiţiei în România, toate ignorate total în rapoartele MCV din ultimii ani", a scris Fifor pe Facebook. 

Potrivit acestuia, "Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi drepturile cetăţenilor sunt respectate şi nu să reprezinte un tărâm al abuzurilor". 

"România a prezentat argumente solide privind modificările legislative în domeniul Justiţiei, precum şi clarificări de fiecare dată când a fost nevoie, în baza principiului cooperării loiale între instituţiile UE şi statele membre. Primeşte în schimb "recomandări" să îşi ignore Constituţia şi noi "ţinte de atins" pentru a fi considerat un stat egal cu celelalte state membre, precum şi o rezoluţie în Parlamentul European care propune o justiţie oarbă la abuzuri. Pot înţelege până la un punct interesul unor grupuri politice de a ieşi în evidenţă, având în vedere apropierea alegerilor europarlamentare, însă nu pot accepta atragerea României şi a cetăţenilor săi într-un astfel de joc politic. România este un stat european şi trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi cu toate statele membre ale Uniunii Europene", a subliniat Mihai Fifor. 

Marţi, Comisia Europeană a recomandat României, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor Justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO). 

De asemenea, CE recomandă îngheţarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse la Codul penal şi Codul de procedură penală, precum şi relansarea procesului de revizuire a Cp şi Cpp ţinând seama pe deplin de necesitatea de a se asigura compatibilitatea acestor coduri cu dreptul UE şi cu instrumentele internaţionale în materie de combatere a corupţiei, precum şi cu recomandările formulate în cadrul MCV şi cu avizul Comisiei de la Veneţia. 

CE notează în concluziile raportului MCV că intrarea în vigoare a legilor modificate ale Justiţiei, presiunea la adresa independenţei sistemului judiciar, în general, şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în special, precum şi o serie de alte măsuri care subminează eforturile de combatere a corupţiei au avut drept efect anularea progreselor sau punerea sub semnul întrebării a caracterului lor ireversibil. 

Evoluţiile din ultimele 12 luni din România pun sub semnul întrebării sau dau înapoi unele progrese din ultimii zece ani, motiv pentru care Comisia Europeană a venit cu opt noi recomandări în cadrul raportului MCV pentru România, a declarat, la Strasbourg, prim-vicepreşedintele executivului comunitar, Frans Timmermans. 

"În cazul României, deşi s-au făcut unii paşi pentru a implementa recomandările din raportul din ianuarie 2017, evoluţiile din ultimele 12 luni din păcate pun semnul întrebării şi în unele cazuri chiar au dat înapoi progresele din ultimii zece ani. În rapoartele noastre publicate în urmă am analizat o perioadă de zece ani în care s-a înregistrat un progres remarcabil. Să vedem acum regrese este ceva care ne întristează", a spus Timmermans.

×
x close