Vicepremierul italian, Matteo Salvini, a reacţionat dur la criticile preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind deficitul bugetar, politicianul italian afirmând că discută doar cu persoane "treze" şi subliniind că Italia este stat "suveran" şi nu acceptă "ameninţările" Europei.
Comisia Europeană a criticat dur planurile financiare ale Guvernului Italiei, care ar putea conduce la creşterea deficitului bugetar peste limitele admise în zona euro.
"Trebuie să evităm situaţia în care Italia ar putea cere condiţii speciale care, dacă vor fi acordate tuturor, ar însemna sfârşitul euro", a declarat Jean-Claude Juncker, comparând situaţia Italiei cu "criza Greciei".
Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, vicepremier şi ministru de Interne al Italiei, a respins imediat "ameninţările" Uniunii Europene.
"Ajunge cu ameninţările şi insultele Europei, Italia este un stat suveran. În Italia, nu înghite nimeni ameninţările lui Juncker, care acum asociază ţara noastră cu Grecia. (...) Nu ne vom opri", a declarat Matteo Salvini, potrivit publicaţiei Il Giornale.
"Eu vorbesc cu persoane treze, care nu fac comparaţii care nu există. Într-o mare familie, nu există fii de categoria A şi de categoria B", a adăugat Matteo Salvini, citat de agenţia de presă ANSA şi de site-ul TGcom24.Mediaset.it.