Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Mecanismul European de Stabilitate va contribui cu 40-50 de miliarde de euro la noul plan de asistență acordat Greciei

Mecanismul European de Stabilitate va contribui cu 40-50 de miliarde de euro la noul plan de asistență acordat Greciei

1 minut de citit Publicat la 15:14 14 Iul 2015 Modificat la 15:14 14 Iul 2015
greek-bank.jpg
Mecanismul European de Stabilitate (ESM) va contribui cu o sumă cuprinsă între 40 și 50 de miliarde de euro la cel de-al treilea plan de asistență pe trei ani acordat Greciei, a cărui valoare totală este evaluată între 82 și 86 de miliarde de euro, au declarat, marți, mai mulți responsabili europeni, scrie Agerpres.

ESM, fondul de salvare al zonei euro, nu va fi singurul contributor la acest program, deoarece Fondul Monetar Internațional va fi implicat și el.

'FMI nu se poate angaja la ora actuală, deoarece Grecia este în incapacitate de plată. Însă, după ce această problemă va fi soluționată, FMI va putea fi implicat și, astfel, vor fi reduse sumele oferite de ESM', a declarat, luni seară, președintele ESM, Klaus Regling.

Fondul Monetar Internațional are în prezent la dispoziție 16 miliarde de euro dintr-un program care va expira în luna martie 2016.

La fondurile avansate de ESM și FMI se vor adăuga sumele rezultate de pe urma privatizării unor active ale statului grec. Acordul politic convenit luni dimineața prevede că autoritățile de la Atena vor constitui un fond destinat să regrupeze fonduri de până la 50 de miliarde de euro din privatizări. Jumătate din această sumă ar urma să meargă spre recapitalizarea băncilor grecești, 12,5 miliarde de euro sunt destinate reducerii datoriilor și 12,5 miliarde de euro vor fi alocate pentru investiții.

În sfârșit, responsabilii europeni estimează că, spre sfârșitul celui de al treilea programului de asistență, Grecia va putea reveni pe piețele financiare pentru a strânge singură fondurile de care are nevoie.

Săptămâna trecută, Grecia a depus o cerere oficială pentru un acord de împrumut cu Mecanismul European de Stabilitate (ESM).

Liderii zonei euro au ajuns luni, în unanimitate, la un acord referitor la acordarea unui nou program de asistență financiară Greciei de către creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană), al treilea de acest fel în ultimii cinci ani, a anunțat pe Twitter președintele Consiliului European, Donald Tusk.

"Summitul zonei euro a ajuns în unanimitate la un acord. Totul este pregătit pentru activarea Mecanismului European de Stabilitate (ESM) pentru Grecia, cu reforme serioase și sprijin financiar", a scris Tusk, pe contul său de Twitter.

Dotat cu 700 de miliarde de euro, Mecanismul European de Stabilitate urmează să înlocuiască în timp Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF), care, în perioada de vârf a crizei datoriilor suverane, a emis obligațiuni pentru a veni în sprijinul statelor membre ale zonei euro care aveau probleme.

×
x close