Marian Godină a fost nominalizat de publicația Politico.EU în topul personalităților care definesc Europa, fiind descris drept ”polițistul onest care denunță corupția” și ”o senzație” a social media.
”Aseară, la Bruxelles, am participat la "Politico 28", un eveniment în cadrul căruia a fost prezentată lista cu cei “28 de oameni din 28 de țări, care configurează, agită si răscolesc Europa”.
M-am simțit onorat să aflu că, din România, cei de la Politico m-au ales pe mine” a anunțat Marian Godină pe Facebook.
Godină se află într-o companie selectă, alături de Federica Mogherini, înalt funcționar european, George Soros sau Recep Erdogan.