Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Marea Britanie poate renunța la Brexit

Marea Britanie poate renunța la Brexit

<1 minut de citit Publicat la 10:41 10 Dec 2018 Modificat la 10:41 10 Dec 2018
Marea Britanie poate renunța la Brexit

Curtea Europeană de Justiție a decis că Marea Britanie poate anula întreaga procedură Brexit, fără să aibă voie de acordul celorlalte 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Decizia Curții Europene vine în contextul în care marți, în parlamentul Britanic, va avea loc un vot privind acordul de Brexit propus de premierul Theresa May. 

”Marea Britanie este liberă să revoce unilateral notificarea intenției sale de retragere din UE. O asemenea revocare, decisă potrivit prevederilor constituționale proprii, ar avea ca efect faptul că Marea Britanie ar rămâne în UE potrivit unor termeni neschimbați în ce privește statutul său de țară membră”, spune Curtea de Justiție a UE într-un comunicat transmis luni.

”Posibilitatea există atât timp cât un acord de retragere convenit între UE și statul membru nu a intrat în vigoare sau, dacă nu s-a ajuns la un asemenea acord, atât timp cât perioada de doi ani dintre data notificării intenției de retragere din UE, și orice posibilă prelungire, nu a expirat”, adaugă CJUE. 

Sabina Iosub a declarat că această decizie nu a venit peste noapte. Ea a fost pregătită, a fost analizată de avocați importanți. Pe parcursul discuțiilor, cei din statele membre ale Uniunii Europene au înțeles ce se întâmplă cu negocierile.  

×
x close