Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Marea Britanie ameninţă cu IEŞIREA din UE. Juncker: "Nu mă voi pune în genunchi în faţa britanicilor"

Marea Britanie ameninţă cu IEŞIREA din UE. Juncker: "Nu mă voi pune în genunchi în faţa britanicilor"

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 07:38 06 Iun 2014 Modificat la 07:38 06 Iun 2014
8206938036_136497ee1b_b.jpg
Fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker a asigurat că nu se va pune "în genunchi" pentru ca Londra să-i susţină candidatura la preşedinţia Comisiei Europene, potrivit ediţiei de vineri a cotidianului britanic The Guardian.

"Nu mă vor forţa să mă pun în genunchi în faţa britanicilor", a declarat joi Juncker, potrivit cotidianului, într-o reuniune cu uşile închise a formaţiunii sale, Partidului Popular European (PPE, conservator), prima forţă în Parlamentul European (PE), în urma alegerilor din 25 mai.

"Ar fi o eroare să cedăm în faţa britanicilor", a adăugat candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene.

La o zi de la alegerile europene, premierul britanic David Cameron şi-a exprimat opoziţia faţă de candidatura lui Jean-Claude Juncker.

În opinia britanicilor, Juncker, care a fost premier al Luxembourgului timp de aproximativ 19 ani, este "un om al trecutului" şi prea federalist. Cameron a pledat pentru "cineva care înţelege nevoia de schimbare, nevoia de reformare".

Cancelarul german Angela Merkel, membră PPE ca şi Juncker, şi-a exprimat susţinerea faţă de candidatura lui, deşi a subliniat necesitatea de a lua în considerare punctul de vedere al Londrei.

×
Etichete: Comisia Europeana
x close