Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Lovitură pentru România, după Brexit! Țara noastră va primi bani mai puțini de la Uniunea Europeană

Lovitură pentru România, după Brexit! Țara noastră va primi bani mai puțini de la Uniunea Europeană

1 minut de citit Publicat la 19:13 03 Apr 2017 Modificat la 19:13 03 Apr 2017
o_1bcq9f6e82ds1kgkbke1grvr1o8.jpg
Foto: Pixabay.com

România va primi, cel mai probabil, bani mai puţini de la Uniunea Europeană (UE), în cadrul financiar multianual de după 2020, în contextul în care bugetul va scădea cu cira 13% din cauza ieşirii Marii Britanii. De asemenea, ţările care contribuie net vor dori scăderea sumelor alocate, iar negocierile vor fi mai dure decât la cele pentru programul 2014-2020, a declarat luni consilierul prezidenţial Leonard Orban, într-o conferinţă organizată de Institutul European din România (IER) şi Ministerul Afacerilor Externe.

Ieşirea Marii Britanii din UE şi problema tot mai acută a emigranţilor, probleme care nu existau la precedentele negocieri, pentru programul 2014-2020, vor pune presiune pe scăderea bugetului post-2020, scrie News.ro.

„Bugetul se negociază cu cuţitele pe masă. Negocierea pentru post-2020 mă aştept să fie chiar mai dură decât ultima. Statele net contributoare vor dori să reducă contribuţia, probabil sub 1% din Produsul Intern Brut (PIB)”, a declarat Orban.

Fără contributia Marii Britanii, bugetul UE va scădea probabil cu circa 13%, iar problemele există deja pentru perioada 2019-2020, când va trebui rezolvată o notă de plată de circa 50 miliarde euro. În aceste condiţii, cel mai probabil, România va primi mai puţini bani, a avertizat Orban.

„Mă aştept că aceste sume mari de care beneficiază România în această perioadă să fie ultimele sume mari. Mă aştept ca sumele să scadă atât pentru coeziune, cât si pentru dezvoltare rurală, iar condiţionalităţile să fie mai dure şi complicate”, a declarat consilierul prezidenţial.

×
Etichete: UE România
x close