Deputaţii europeni au cerut miercuri interzicerea în Uniunea Europeană a căsătoriilor între minori şi a celor forţate, cu o vârstă minimă obligatorie de 18 ani stabilită în întreg blocul comunitar, relatează AFP.
Cu 556 de voturi pentru şi 63 împotrivă, Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a votat o rezoluţie fără caracter legislativ, cerând tuturor statelor membre să-şi unifice normele în materie.
Parlamentul European "le cere legislatorilor, atât în statele membre UE, cât şi în ţările terţe, să stabilească vârsta minimă pentru căsătorie la 18 ani", potrivit rezoluţiei.
Prin urmare, ţările europene sunt invitate "să includă în legislaţia lor naţională interzicerea căsătoriei între minori, a căsătoriei timpurii şi a căsătoriei forţate".
Dacă nu este cazul, de exemplu, în Danemarca, Germania, Olanda şi Suedia, unele state membre UE permit în prezent căsătoria începând de la vârsta de 16 ani cu acordul părinţilor.
În Franţa, un minor cu vârsta peste 16 ani poate fi autorizat, în cazuri rare, să se căsătorească de către procurorul Republicii din motive considerate "grave", precum sarcina, şi cu consimţământul părinţilor.
Parlamentul European "recomandă statelor membre să-şi unifice legislaţia privind tratamentul rezervat tuturor resortisanţilor ţărilor terţe prezenţi pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv al migranţilor căsătoriţi înainte de vârsta de 18 ani" în ţările lor de origine.
Potrivit raportului redactat de europarlamentarul luxemburghez liberal Charles Goerens, "până în prezent există peste 750 de milioane de femei (care au fost) căsătorite înainte de vârsta de 18 ani, dintre care 250 de milioane înainte de împlinirea vârstei de 15 ani" în întreaga lume.