Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Jean-Claude Juncker avertizează: Criza refugiaţilor va dura mulţi ani

Jean-Claude Juncker avertizează: Criza refugiaţilor va dura mulţi ani

1 minut de citit Publicat la 21:28 08 Oct 2015 Modificat la 21:28 08 Oct 2015
juncker_greece2.jpg
Foto: sigmalive.com
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat joi că actuala criză a refugiaților va dura ani la rând, iar Uniunea Europeană trebuie să găsească soluții pentru a face față acestei situații, mai ales că în prezent numai în Africa există circa 8,5 milioane de refugiați care ar putea încerca să ajungă în Europa, relatează AFP.

"Această criză a refugiaților va dura un anumit număr de ani. Nu îmi fac iluzia că ceea ce trăim în prezent va deveni rapid de domeniul trecutului', a spus șeful executivului comunitar la o conferință de presă desfășurată la Passau (sudul Germaniei), unde a vizitat o tabără de refugiați. 'Trebuie să spunem oamenilor că nu este ceva trecător sau provizoriu şi că va trebui să trăim mult timp cu această problemă', a insistat el.

Potrivit agenției EFE, Juncker a susținut din nou ideea împărțirii refugiaților prin cote obligatorii și i-a luat apărarea cancelarului german Angela Merkel, criticată adesea că a agravat această criză prin promovarea unei politici a frontierelor deschise care a încurajat imigranții ilegali să vină în Europa.

"Ce putea să facă (Angela Merkel)? Să lase oamenii să se descurce cum pot", a replicat Juncker la o întrebare.

El a susținut că refugiaţii veniţi în Europa vor contribui la bunăstarea continentului, pentru că, în opinia sa, 'cel care fuge nu este un leneș, ci un om care ia decizii şi îşi asumă riscuri'. Dar șeful executivului comunitar a admis în încheiere că, pe termen lung, această criză nu va fi depășită dacă la nivelul comunității internaționale nu se vor lua măsuri pentru o lume mai justă.

×
x close