Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Germania și Franța lucrează la o inițiativă care ar putea forma o armată a UE

Germania și Franța lucrează la o inițiativă care ar putea forma o armată a UE

<1 minut de citit Publicat la 21:49 13 Iul 2016 Modificat la 21:49 13 Iul 2016
militar.jpg
Foto: pixabay.com

O propunere pentru 'consolidarea apărării europene' va fi prezentată la iniţiativa Franţei, a anunţat miercuri preşedintele Francois Hollande, după ce şi Germania s-a arătat favorabilă unui asemenea demers împiedicat până în prezent de Marea Britanie, transmite AFP.

'Constat că şi prietenii noştri germani sunt pregătiţi. Aşadar vom putea susţine împreună această iniţiativă', a declarat Hollande într-un discurs susţinut la Ministerul francez al Apărării.

'Este vorba despre facilitarea angajamentelor Uniunii Europene în afara frontierelor ei, de consolidarea securităţii partenerilor şi vecinilor noştri, de a lucra în comun la capacităţile de răspuns şi de combaterea ameninţărilor teroriste îndreptate împotriva noastră', a detaliat liderul de la Elysee.

În opinia sa, 'europenii trebuie să-şi asigure propria securitate şi să acţioneze atât cât este posibil în mod autonom'.

Şi guvernul de la Berlin şi-a anunţat tot miercuri obiectivul ca Germania să joace un rol militar sporit în lume şi dorinţa de a profita de Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE) pentru a avansa în crearea unei apărări comune a blocului comunitar.

Marea Britanie s-a opus ferm unei integrări militare sporite între statele Uniunii Europene, guvernele britanice considerând că securitatea europeană nu trebuie deconectată de cea a SUA.

×
x close