Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană George Soros pune Europa pe jar: „UE este guvernată de tratate depășite”

George Soros pune Europa pe jar: „UE este guvernată de tratate depășite”

1 minut de citit Publicat la 18:14 01 Iun 2017 Modificat la 18:14 01 Iun 2017
o_1bhi3gmf51eor1bph18ab1oa61b208.jpg
Foto: Wilkipedia

Filantropul George Soros pune Europa pe jar. Miliardarul spune că Uniunea Europeană trece printr-o criză existenţială şi are nevoie să se reinventeze pentru că este guvernată de tratate depăşite, iar zona euro în particular a devenit exact opusul a ceea se preconiza iniţial.

"Uniunea Europeană trebuia să fie o asociaţie voluntară de state care gândesc la fel şi care sunt dispuse să renunţe la o parte din suveranitatea lor pentru binele comun. După criza fianciară din 2008, zona euro s-a transformat într-o relaţie de tip creditor-debitor în care ţările debitoare nu îşi pot îndeplini obligaţiile iar ţările creditoare dictează termenii care trebuie respectaţi", a afirmat George Soros la Forumul Economic European.

Din acest motiv, miliardarul apreciază că Uniunea Europeană are nevoie de o reinventare radicală iar Brexitul oferă UE şansa de a se transforma într-o organizaţie care ar fi diferită de actualul aranjament în două aspecte importante. "În primul rând ar crea o distincţie clară între Uniunea Europeană şi zona euro. În al doilea rând, ar recunoaşte că euro are multe probleme nerezolvate şi acestea nu trebuie lăsate să distrugă Uniunea Europeană", a apreciat Soros.

Potrivit acestuia zona euro este guvernată de tratate depăşite care stipulează că toate ţările sunt aşteptate să adere la euro în momentul în care îndeplinesc condiţiile necesare. Aceste tratate au transformat UE într-o organizaţie în care zona euro este nucleul iar alte state sunt într-o poziţie inferioară, pe baza ipotezei că statele membre se îndreaptă în aceiaşi direcţie dar cu viteze diferite. "Această idee trebuie abandonată. În locul unei Europe cu "mai multe viteze" ar trebui să ţintim spre o Europă cu "mai multe direcţii" care ar permite statelor membre o varietate mai mare de alegeri. Aceasta ar avea un efect benefic mult mai amplu", a spus George Soros.

În opinia acestuia sunt trei domenii în care UE are nevoie de progrese semnificative. Primul este criza refugiaţilor, al doilea este dezintegrarea teritorială, exemplificată de Brexit şi al treilea, lipsa unei politici de creştere economică. Problema este că Uniunea Europeană este un organism greoi care deseori are nevoie de unanimitate pentru a-şi impune regulile. De aceea, Soros crede că UE are nevoie de noi reguli pentru a-şi menţine valorile.

Invitații Danei Grecu din emisiunea „La Ordinea Zilei” au încercat să explice ce urmărește de fapt miliardarul George Soros prin aceste afirmații.

×
x close