Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Europarlamentarul Șerban Sturdza: „O să negociez pentru România, trebuie să absorbim mai bine fondurile”

Europarlamentarul Șerban Sturdza: „O să negociez pentru România, trebuie să absorbim mai bine fondurile”

șerban sturdza
Șerban Sturdza spune că una dintre probleme mari cu care se confruntă România este cea legată de infrastructură / foto: Antena 3 CNN
de R.M.    |    19 Oct 2024   •   14:15

Europarlamentarul Șerban Dimitrie Sturdza a vorbit în cadrul rubricii Be EU de la Antena 3 CNN despre prioritățile din mandat, dar și despre cum va evolua politica regională a Uniunii Europene în următorii ani.

„Sunt bucuros și onorat să fac parte din delegația AUR din Parlamentul European. Da, sunt membru în mai multe comisii, Comisia de Dezvoltare Regională, de Afaceri Externe și cea de control a cheltuielilor instituțiilor europene, prescurtată CONT, și în comisia REGII din care fac parte, în care sunt membru de dezvoltare regională, nu voi face altceva decât să negociez în permanență pentru ca România să primească cât mai mult.

Eu o să negociez pentru România, trebuie să absorbim mai bine fondurile europene.

Știm, cu siguranță, că una dintre problemele cu care ne confruntăm este aceea că nu există o lipsă de fonduri pentru România, ci poate că nu ajungem noi ca români, la nivelul de a accesa, de a primi, de a absorbi aceste fonduri europene atât de mult pe cât ne-am dori.

Se vede, slavă Domnului, că sunt încă multe lucruri de făcut în România. Avem probleme mari de infrastructură, la care suntem încă într-o foarte mare întârziere, chiar dacă lucrurile încep să se miște puțin, dar sunt foarte multe lucruri care pot fi făcute. Nu noi dacă suntem aici, suntem pentru a fi înainte de orice, pentru a face, sigur un altfel de politică, asta ne-a și făcut să facem pasul de a intra în politică. 

Eram sătui de modul în care România a fost guvernată în ultimii 35 de ani. Voiam să facem altfel lucrurile și le vom face altfel. Am certitudinea că le facem altfel și legat de ce putem face...”, a spus Șerban Dimitrie Sturdza.

Sturdza: „Suntem codași la infrastructură”

Europarlamentarul român a vorbit și despre prioritățile din mandat.

„În primul rând să fim porta vocea românilor, în al doilea rând să să fim mereu atenți la nevoile lor, la problemele lor reale.

Între timp se lucrează deja din teritoriu, din județul Tulcea, sunt de la nivel județean, nu sunt transferate, sunt transmise problemele punctual, dar și cu sugestii de soluții pe care noi urmează să le analizăm aici și la rândul meu, cum vă spuneam mai devreme, este vorba întotdeauna despre negocieri și urmează ca noi să obținem finanțările necesare. 

Până la urmă vorbim despre bunăstare, vorbim de evitarea sărăciei. Suntem codași la infrastructură. Rezolvarea sau urgentarea acestui tip de lucrări majore de infrastructură poate aduce foarte multă prosperitate României, poate aduce investitori importanți, investitori strategici. E inadmisibil ceea ce se întâmplă cu șoferii, cu transportatorii noștri care stau uneori și trei-patru zile pentru a traversa o frontieră.

Problema de Schengen este una pe care am ridicat-o în urmă cu o săptămână, chiar în cadrul unei ședințe a grupului nostru al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.

Toată viața mea am luptat pentru libera circulație toată viața mea, încă din tinerețe, de la vârsta de 20 de ani, am luptat pentru aceste valori”, a mai adăugat europarlamentarul Șerban Dimitrie Sturdza.

De asemenea, cât despre dezvoltarea politicii regionale, europarlamentarul român a spus că Uniunea Europeană vrea să implementeze un set de măsuri pentru a proteja cât mai bine cetățenii din statele membre.

„E cert un lucru: se fac schimbări importante la nivel european, sunt discuții care duc la schimbări în acest moment pentru o mai bună protecție a cetățeanului, fie că vorbim despre români, cum spuneam, că pe noi asta ne doare, fie că vorbim despre cetățeni din alte țări”, a mai declarat acesta.

 

×
Parteneri
x close