Pentru a reporni economia Greciei și pentru a avea o strategie sustenabilă de ieșire din criză, avem nevoie de un plan de investiții, prin intermediul căruia resursele Uniunii Europene, în special Fondurile structurale și de investiții, să poată amplifica alte investiții private sau publice, la nivel național. Trebuie să investim în economia Greciei, unde firmele grecești se bucură de oportunități de creștere, unde se regăsește capacitatea tehnologică și inovarea grecească, unde valoarea economică adăugată pornește de la acvacultură și merge până la nișe economice foarte valoroase în domenii precum agricultura și procesarea alimentelor, energie, logistică, turism, sănătate sau tehnologia informației și comunicațiilor, doar pentru a menționa câteva domenii, identificate chiar de greci în strategiile de inovare ale Uniunii Europene. Rezerva importantă de talent a Greciei, atât din interiorul cât și din afara ei, trebuie să fie valorizată și exploatată pe deplin, în beneficiul economiei grecești. Planul de investiții de 35 de miliarde de euro, disponibil acum, este gândit în special pentru acest scop.
De-a lungul celor 34 de ani de la aderarea Greciei, Uniunea Europeană a demonstrat că este un partener de încredere atunci când este vorba de sprijinul acordat Greciei și poporului grec.
Pentru Comisia Europeană, răspunsul este limpede: Grecia face parte din familia europeană și această familie ar trebui să rămână împreună, în mod special în astfel de momente extrem de grele, ca orice familie. În aceste momente, solidaritatea Uniunii Europene nu este doar un cuvânt, ci un adevărat mesaj al speranței, întărit de peste trei decenii de realitate în teren.
Nu trebuie precupețit niciun efort pentru a ne asigura că Grecia poate depăși dificultățile momentului și se poate înscrie pe o pantă ascendentă a revenirii economice sustenabile, în beneficiul cetățenilor cei mai săraci și vulnerabili. Aceștia nu sunt responsabili pentru deciziile economice proaste din trecut care au îndatorat și au împins țara într-o criză profundă, ci sunt victimele acestor decizii.
Grecia este unul dintre cei mai importanți beneficiari ai solidarității europene. De la momentul aderării, în 1981, și până la finalul anului 2014, peste 73 de miliarde de euro au fost investiți în Grecia prin intermediul politicilor comunitare rurale, de coeziune și de pescuit, iar peste 20 de miliarde de euro sunt disponibili până în anul 2020.
Aceste fonduri au avut o contribuție majoră la consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Greciei, dar mai sunt încă multe de făcut în ce privește modernizarea și diversificarea economiei, în special prin promovarea inovării și spiritului antreprenorial la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii.
Mai mult decât atât, aceste fluxuri financiare au jucat un rol extraordinar în timpul crizei economice, valorând peste 85% din totalul investițiilor publice în Grecia în anul 2013. Europa a fost prezentă când Grecia a avut cea mai mare nevoie de ea. În plus, aceste fonduri au contribuit la limitarea reducerii PIB-ului Greciei; în absența politicii de coeziune, PIB-ul Greciei ar fi fost cu 3,3% mai mic, comparat cu nivelul actual.
Dar expresia cea mai clară a solidarității europene nu stă în cifrele macroeconomice, ci în proiectele concrete de la firul ierbii. Proiectele finanțate de către Uniunea Europeană se regăsesc în toate sferele economiei și societății Greciei.
Sute de mii de atenieni pot călători zilnic cu metroul, mulțumită celor 5 miliarde de euro investiți de către Uniunea Europeană în infrastructură și echipamente începând din noiembrie 1992. Milioane de vizitatori străini se reîntorc acasă cu amintirea minunatei clădiri a muzeului Acropolei, deschis în 2009 mulțumită sprijinului fondurilor europene.
Investițiile Uniunii Europene joacă un rol cheie în reducerea efectelor crizei asupra cetățenilor greci. Doar în perioada 2007 - 2013, Fondul european de dezvoltare regională a finanțat cu peste 334 de milioane de euro extinderea spitalelor și a infrastructurii primare de asistență sanitară, cum ar fi spitalele generaliste dintr-un număr de insule, zone montane și orașe mari.
În plus, sute de noi școli au fost construite în beneficiul zecilor de mii de elevi greci, mulțumită celor peste 680 de milioane de euro din fondurile Uniunii Europene; 4 milioane de oameni au beneficiat de formare în cadrul activităților finanțate prin intermediul Fondului social european; aproape 1 milion de cetățeni au beneficiat de proiecte de gestionare a resurselor de apă, 350.000 de proiecte în domeniul apelor uzate, iar accesul la internet în bandă largă a fost extins pentru a acoperi suplimentar 800.000 de cetățeni.
Acum, de exemplu, Comisia lucrează la o solicitare de sprijin în cadrul Fondului european de solidaritate, pentru a contracara consecințele inundațiilor care au lovit centrul Greciei și bazinul hidrografic al râului Evros.
Acestea sunt doar câteva exemple care ilustrează rolul jucat de Uniunea Europeană în Grecia. Deși politica de coeziune nu este gândită să ofere, pe termen scurt, lichiditățile de care Grecia are atât de multă nevoie, poate în mod cert contribui la combaterea efectelor crizei umanitare curente, în special prin intermediul Fondului social european.
În acest context, odată cu adoptarea programelor operaționale în luna decembrie 2014, Uniunea Europeană și-a luat angajamentul ferm de a investi în Grecia peste 20 de miliarde de euro în perioada 2014 - 2020, pentru a sprijini domeniile majore de investiții ale strategiei "Europa 2020": cercetare - inovare, tehnologia informației și comunicațiilor, competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii, eficiența energetică, dezvoltarea urbană sustenabilă, educația și incluziunea socială.
În următoarele luni, autoritățile grecești ar trebui să transforme aceste obiective în realitate, prin identificarea, selecția și implementarea unor proiecte de bună calitate, pentru a facilita investițiile în inovare și productivitate în favoarea IMM-urilor, în îmbunătățirea eficienței energetice a sistemelor de termoficare sau în construcția de infrastructuri cheie, cum ar fi parcuri industriale, căi ferate sau școli.
Știm că răspunsul partenerilor noștri din Atena și din regiuni a fost foarte entuziast. Prin implicarea lor personală, în ciuda restricțiilor bugetare sau de personal, uneori în ciuda neînțelegerilor, aceștia lucrează pentru un viitor mai bun al Greciei, pornind de la avantajele și resursele locale , și asigurându-se că solidaritatea celor 500 de milioane de europeni ajunge până în ultimul colț al Greciei.
Aceasta este Grecia pe care o cunoaștem și pe care vom continua să o sprijinim, din nou. Putem oferi, bineînțeles, sprijin financiar, dar și schimb de bune practici, asistență tehnică sau sprijin pentru îmbunătățirea capacității administrative. Pentru că ne pasă.
Dar Uniunea Europeană nu poate să realizeze toate aceste lucruri pe cont propriu. Uniunea Europeană și Grecia sunt parteneri în această încercare; responsabilitatea trebuie așadar partajată, pentru a avea succes.
Haideți să lucrăm împreună, să spunem da unui viitor comun, în interesul Greciei și al întregii Uniuni Europene.
Grecia este Europa.
Europa este Grecia.
articol de opinie semnat de comisarul european pentru politici regionale Corina Crețu