Potrivit sursei citate, decizia vine în urma îndeplinirii de către Autoritatea de Management pentru POSDRU, din cadrul Direcției Generale Programe Capital Uman (MFE), a tuturor recomandărilor și cerințelor Comisiei Europene, precum și a respectării angajamentului luat de a opera modificări în sistemul de management și control.
'Ministerul Fondurilor Europene împreună cu Guvernul României continuă eforturile de sprijinire a beneficiarilor în implementarea proiectelor, de verificare și validare a cererilor de plată și de rambursare. Cele 483 milioane de euro încasate pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane reprezintă o confirmare că eforturile depuse de autoritățile române au rezultatele așteptate, contribuind astfel la atingerea țintelor de absorbție pentru exercițiul financiar 2007-2013', a precizat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.
Pentru deblocarea plăților pe POSDRU 2007-2013, măsură decisă de Comisia Europeană la începutul lunii septembrie, AM POSDRU și organismele intermediare au verificat 1.250 de proiecte aflate în curs de implementare.
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane are ca obiectiv dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității, prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii modernă, flexibilă și incluzivă a 1,65 milioane de persoane.