Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Ce se pregăteşte? "Vremea păcii A TRECUT! Amenințările în jurul Europei sunt tot mai numeroase"

Ce se pregăteşte? "Vremea păcii A TRECUT! Amenințările în jurul Europei sunt tot mai numeroase"

1 minut de citit Publicat la 17:39 18 Iun 2015 Modificat la 17:39 18 Iun 2015
polonez.jpg
Foto: AGERPRES
Conflictele și crizele declanșate la porțile continentului european arată că anii de pace în Europa au trecut, a declarat joi ministrul polonez al apărării, Tomasz Siemoniak, la o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, desfășurată la Zagan, în vestul Poloniei, relatează AFP.

''Politicieni și mass-media, trebuie să spunem opiniei publice că perioada de zeci de ani de pace în Europa după terminarea Războiului Rece a trecut'', a spus Siemoniak, după ce a asistat împreună cu Stoltenberg la un exercițiu al Forței de Reacție Rapidă a Alianței (VJTF: Very High Readiness Joint Task Force).

''Amenințările în jurul Europei sunt tot mai numeroase: criza ruso-ucraineană, gruparea Statul Islamic, criza complexă din Africa de Nord. Nu vom putea să ne apărăm mai bine bunăstarea europeană fără să facem mai mult pentru securitatea noastră'', a adăugat ministrul polonez al apărării.

La rândul său, Stoltenberg a semnalat că miniștrii apărării din statele NATO vor discuta la reuniunea ministerială de săptămâna viitoare inițiativa pre-poziționării unor echipamente ale Alianței în Europa de Est, subliniind că încă nu s-a luat o decizie la acest capitol.

La primele aplicații de anvergură ale VJTF, începute săptămâna trecută în Polonia, participă circa 2.100 de soldați olandezi, cehi, germani, norvegieni, polonezi, lituanieni, belgieni, americani și unguri. Crearea acestei forțe de reacție rapidă a fost decisă la summitul NATO de anul trecut, cu obiectivul de a da încredere statelor din flancul estic al Alianței, care se tem de Rusia.

×
x close