Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Ce se întâmplă cu prezența militară americană în Europa, după venirea în funcție a lui Donald Trump

Ce se întâmplă cu prezența militară americană în Europa, după venirea în funcție a lui Donald Trump

1 minut de citit Publicat la 09:23 11 Noi 2016 Modificat la 09:23 11 Noi 2016
military-jet-1070613_960_720.jpg

Întărirea prezenţei militare americane în Europa, aflată în curs de desfăşurare, continuă aşa cum este prevăzut, indiferent de intenţiile viitorului preşedinte Donald Trump în această chestiune, a indicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, citat de AFP. 

Preşedintele american ales Donald Trump, care îşi va prelua funcţia în ianuarie 2017, a provocat nelinişte în Europa indicând, în timpul campaniei sale electorale, că angajarea SUA în cadrul NATO se va face cu unele condiţii. 

SUA urmează să desfăşoare în februarie 2017 o brigadă de luptă suplimentară în Europa, sporind la trei numărul unor astfel de brigăzi pe Bătrânul Continent. 

''Executăm planurile'' de întărire a prezenţei militare americane în Europa ''aşa cum au fost concepute cu aliaţii noştri din NATO, în strânsă consultare cu ei'', a declarat Peter Cook, adăugând: ''Lăsăm viitoarei administraţii grija de a-şi defini politica'' în acest domeniu. 

Brigada americană îşi va începe desfăşurarea printr-un exerciţiu în Polonia, după care vor fi trimise companii în Bulgaria, România şi republicile baltice, potrivit Pentagonului. 

Întrebat despre o eventuală posibilitate ca actualul şef al Pentagonului să rămână în postul său după preluarea puterii de către Trump, Cook a refuzat orice comentariu referitor la situaţii ''ipotetice''. 

Ministrul apărării ''se concentrează pe responsabilităţile actuale şi doreşte să-l slujească pe preşedintele Obama până la încheierea mandatului său'', s-a limitat să spună Peter Cook. 

×
x close