Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Ce promisiune face premierul grec

Ce promisiune face premierul grec

2 minute de citit Publicat la 21:29 27 Feb 2015 Modificat la 21:29 27 Feb 2015
tsipras.jpg
Sursa foto: polisblog.it
Noul premier grec Alexis Tsipras a promis vineri că 'va munci din greu' pentru a schimba Grecia, după ce parlamentul german a aprobat extinderea programului de ajutor pentru această ţară în urma prezentării de către executivul de la Atena a unui program de reforme pe care însuşi ministrul grec de finanţe l-a calificat drept ambiguu, transmite AFP.
'Vom începe să muncim din greu pentru a schimba Grecia, într-o Europă care se schimbă', a spus Tsipras într-un interviu acordat postului Euronews, el apreciind că 'votul parlamentului german este un vot de încredere al Berlinului în Europa'.

După negocieri dificile, noul guvern de la Atena — condus de stânga radicală Syriza şi ajuns la putere pe fondul nemulţumirii grecilor faţă de politicile de austeritate — a reuşit să ajungă în urmă cu o săptămână la o înţelegere cu statele din zona euro pentru prelungirea cu încă patru luni a acordului de asistenţă financiară ce expira în februarie, în schimbul unei liste de reforme.

Executivul grec a transmis luni partenerilor europeni această listă în baza căreia va primi un nou împrumut în valoare de 7,2 miliarde de euro, dar ea nu conține nici termene şi nici angajamente cuantificabile în cifre.

Într-un interviu acordat tot vineri postului de televiziune Antenna TV, ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a recunoscut că acest program de reforme a fost întocmit în mod deliberat cu 'o imprecizie productivă'. El a susţinut că unii dintre omologii săi din zona euro i-au cerut să nu menţioneze cifre în document, întrucât în caz contrar ar fi existat riscul să nu fie aprobat de parlamentele din ţările lor. 'Suntem mândri de nivelul de imprecizie' al programului, a spus Varoufakis, care, pe de altă parte, a subliniat că în prezent visteria statului grec este goală.

În lista prezentată zonei euro, guvernul de la Atena a promis că va combate corupţia şi evaziunea fiscală, va reduce cheltuielile publice, va coopera în continuare cu instituţiile financiare internaţionale şi nu va opri privatizările aflate în derulare.

Dar chiar în ziua când parlamentul german aproba prin vot înţelegerea asumată de guvernul de la Atena, ministrul grec al energiei a anunţat nu se va continua procesul de privatizare a Public Power Corporation (PPC) — cea mai mare companie de electricitate din Grecia — şi nici a societăţii ADMIE, operatorul reţelei energetice a ţării.

×
x close