O decizie privind aprobarea comisarului european desemnat pentru sănătate (publică) şi bunăstarea animalelor Oliver Varhelyi a fost amânată, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Parlamentului European, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Reprezentantul PE nu a dat detalii despre motivele amânării sau data când este aşteptată o decizie.
În audierea de confirmare, desfăşurată în 6 noiembrie, Oliver Varhelyi a răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiilor de mediu (ENVI) şi agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI) ale Parlamentului European. La audierea de confirmare au fost invitaţi şi reprezentanţi ai subcomisiei de sănătate publică (SANT) şi ai comisiei de industrie, cercetare şi energie (ITRE).
Timp de peste trei ore, audierea lui Varhelyi, un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, a fost marcată în principal de interpelări din partea eurodeputaţilor de centru şi de stânga în legătură cu dreptul la avort şi cu sănătatea reproductivă. Oliver Varhelyi a dat asigurări că apără drepturile femeilor, subliniind însă de mai multe ori că avortul nu este o ''competenţă a Uniunii Europene'', ci este la latitudinea statelor membre.
Potrivit unui anunţ făcut în dimineaţa zilei de 7 noiembrie de purtătoarea de cuvânt a PE, Delphine Colard, coordonatorii grupurilor din comisiile de mediu şi de agricultură din Parlamentul European au decis să-i adreseze lui Oliver Varhelyi întrebări suplimentare, ceea ce face parte din procedura de audiere a comisarilor europeni desemnaţi.
În situaţia în care atunci când se reunesc după audieri coordonatorii de grupuri din comisiile competente nu întrunesc o majoritate de două treimi din membrii comisiilor pentru validarea sau respingerea candidatului, ei pot cere informaţii suplimentare prin intermediul unor întrebări scrise. Ei pot de asemenea să reia audierea, caz în care este necesar acordul prealabil al Conferinţei preşedinţilor. Noua audiere poate dura maximum o oră şi jumătate, în caz că va fi solicitată.
După ce a primit întrebările, comisarul european desemnat pentru sănătate şi bunăstarea animalelor a avut la dispoziţie 24 de ore pentru a răspunde. Comisiile ENVI şi AGRI urmau să se întrunească din nou luni 11 noiembrie, pentru evaluarea răspunsurilor.
Potrivit calendarului anunţat iniţial de PE, audierile comisarilor desemnaţi se vor încheia la 12 noiembrie, zi în care vor trebui să răspundă întrebărilor cei şase vicepreşedinţi executivi ai viitoarei Comisii, printre care şi românca Roxana Mînzatu, care se va ocupa de portofoliul ''Oameni, competenţe şi pregătire''.
După finalizarea tuturor audierilor, Conferinţa preşedinţilor de comisii va evalua rezultatul acestora şi va transmite concluziile Conferinţei preşedinţilor (formată din preşedinta PE, Roberta Metsola, şi liderii grupurilor politice). Conferinţa preşedinţilor va analiza scrisorile de evaluare primite de la comisiile competente şi recomandările Conferinţei preşedinţilor de comisii. Ea va face apoi o evaluare finală şi, la 21 noiembrie, va declara audierile închise. Scrisorile de evaluare vor fi publicate după ce Conferinţa preşedinţilor declară toate audierile închise.