"Dacă nu punem în aplicare acțiuni imediate și concrete pe teren în zilele și săptămânile viitoare, cred că UE și întreaga Europă vor începe să se scufunde", a declarat premierul Sloveniei, duminică, înaintea mini-summitului pe tema migrației.
Slovenia a fost tranzitată de peste 60.000 de migranți în zece zile, notează AFP.
La mini-summitul de duminică de la Bruxelles pe tema gestionării crizei migrației participă reprezentanții României, Bulgariei, Sloveniei, Croației, Ungariei, Serbiei și Macedoniei, alături de cei ai Germaniei și Greciei. Această reuniune a fost convocată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu scopul de a coordona reacția țărilor de tranzit pentru refugiați și migranți, care continuă să sosească în Europa.