Analiză. Ce urmează după declanșarea Brexit

Premierul britanic Theresa May va activa până la sfârşitul lunii martie Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând, astfel, procedura de ieşire din Uniunea Europeană a Regatului Unit, iar pentru acest demers este suficientă o scrisoare, poate chiar electronică. Etapele care urmează se anunţă însă atât de complicate, încât pun sub semnul întrebării termenul de doi ani în care, în mod normal, "divorţul" dintre Bruxelles şi Londra ar trebui oficializat, relatează Politico. 

Publicaţia face o trecere în revistă a paşilor care vor urma după ce premierul britanic declanşează procedura prin care "se vor fi descâlci 40 de ani de relaţii de cooperare politică şi economică". 

Surse guvernamentale britanice implicate în demersuri spun că după "Ziua B", cum este numit momentul activării procesului de ieşire din UE, nimic nu este clar, potrivit Politico. "Ca să fim sinceri, suntem într-o zonă complet nemarcată", a afirmat un politician conservator. 

Ce se ştie este că la doi ani de la activarea Articolului 50, Marea Britanie nu va mai fi în UE, indiferent dacă s-a ajuns sau nu la o înţelegere cu blocul comunitar. 

"Pentru Brexit, drumul e lung, iar timp nu prea", indică publicaţia citată, reamintind că, pentru ca termenul să fie respectat, ambele părţi trebuie să ajungă la o înţelegere până în octombrie 2018, astfel ca Londra şi Parlamentul European să aibă timp să parafeze acordul. 

Primul pas către Brexit este declanşarea procedurii, ceea ce presupune că Marea Britanie trebuie să îi transmită Consiliului European condus de Donald Tusk o scrisoare în care îşi face cunoscută dorinţa de a ieşi din UE. Cel mai probabil, documentul va fi predat la sediul Consiliului, dar nu s-a luat nicio decizie cu privire la cine va înmâna scrisoarea şi cine o va primi. Este posibil, spun sursele publicaţiei, ca ambasadorului britanic pe lângă UE, Tim Barrow, să îi revină rolul de mesager. Londra nu exclude însă nici varianta ca notificarea să fie transmisă prin e-mail. 

Indiferent de formă, scrisoarea va fi în numele premierului Theresa May, va fi într-o notă pozitivă, lucru esenţial pentru un început favorabil al procesului, şi va reitera intenţia Marii Britanii ca atât termenii Brexit, cât şi cei ai viitoarei relaţii dintre Regatul Unit şi UE să fie stabiliţi în paralel, în următorii doi ani de discuţii, spun surse apropiate ministrului britanic pentru Brexit, David Davis. 

Răspunsul lui Donald Tusk va fi remis Londrei în 48 de ore, după cum a arătat chiar preşedintele Consiliului. Documentul va include câteva repere generale pentru negocieri şi va face referire la o dată concretă când va avea loc un summit al celorlalte 27 state din UE. La acea reuniune se vor discuta principiile pe care ţările membre insistă să le vadă incluse în acordul final. Următorul pas procedural este summit-ul celor 27, care va avea loc, cel mai probabil, în aprilie. 

Decizia lui May de a activa Articolul 50 abia la finalul lui martie ar putea însemna că reuniunea nu poate avea loc înainte de finalul lui aprilie, poate chiar la începutul lui mai. Există astfel riscul de a se suprapune cu alegerile prezidenţiale din Franţa, scenariu pe care francezii vor să îl evite, aşa că varianta ar fi organizarea summitului la finalul lui mai", spun surse diplomatice. 

Va fi o reuniune extrem de importantă, în cadrul căreia liderii statelor membre vor formula principiile după care vor decurge negocierile. "Consiliul va hotărî liniile directoare, apoi îi va transmite Comisiei Europene cum să negocieze. Odată ce acest ajunge la preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, ne întâlnim şi începem discuţiile", explică sursele citate de Politico. 

Negociatorul-şef pentru Brexit al UE, Michel Barnier, va avea un mandat propriu-zis de negociere abia după ce statele membre aprobă directiva în care Consiliul detaliază obiectivele pe care UE doreşte să le atingă în acordul cu Marea Britanie. Această perioadă dintre aprilie-mai, când directiva ajunge în Consiliu, şi iunie-iulie, când se definitivează mandatul, este crucială, scrie Politico. 

"Dacă Marea Britanie va vrea să influenţeze poziţia cu care UE va intra în negocieri, trebuie să o facă repede, asigurându-se că state aliate precum Polonia, Ungaria sau Irlanda pun presiune în Consiliu pentru ca mandatul să nu fie atât de ambiţios încât Londra să nu poată, politic vorbind, să accepte înţelegerea propusă. Oficial, poziţia Consiliului va fi convenită prin vot, pe principiul majorităţii calificate, dar se obişnuieşte ca deciziile importante să se ia în unanimitate", se arată în analiză. 

Acordul final asupra mandatului de negociere va fi dat de statele membre cel mai devreme în mai şi cel mai târziu în iulie. În funcţie de cât de aprinse vor fi dezbaterile, îşi vor da acordul fie miniştrii, fie liderii ţărilor europene, în cadrul unui nou summit extraordinar. 

"Negocierile despre negocieri" reprezintă următoarea etapă. Ministrul David Davis a explicat, săptămâna trecută, cum decurge această etapă. 

"La prima întâlnire discutăm despre cum vom proceda - câte întâlniri vom avea, cine va participa, ce specialişti şi aşa mai departe, iar discuţiile vor avea loc în special la Bruxelles, dar nu doar acolo", a spus oficialul. Davis a explicat că atunci când negocierile ajung într-un impas, decizia trece la nivelul liderilor UE pentru a se găsi o soluţie politică. 

"După ce mandatul a fost aprobat, iar cele două părţi au negociat inclusiv cum vor negocia, încep negocierile propriu-zise", scrie Politico, avansând drept termen perioada iunie-iulie 2017. 

Davis a declarat la BBC că primul dosar abordat va fi cel al drepturilor cetăţenilor europeni din Marea Britanie. Vor urma "nota de plată" de peste 60 de milioane de euro pe care Bruxelles-ul consideră că Londra trebuie să o achite şi fără de care Comisia consideră că nu se poate discuta despre viitoarea relaţie comercială dintre Regatul Unit şi UE. 

"Aşadar, va fi nevoie de 3 sau 4 luni pentru un acord asupra mandatului de negociere, 6 luni pentru a negocia condiţiile ieşirii din UE, inclusiv , alte 6 luni pentru un acord comercial cuprinzător. Groenlanda a avut nevoie de 3 ani ca să îşi negocieze ieşirea din UE în anii '80, în condiţiile în care singura temă de discuţie au fost peştii şi pescuitul", concluzionează Politico.