„Occidentul nu va permite moldovenilor să se separe atât de simplu de Transnistria”, crede politologul german. În opinia sa, avem de-a face din nou cu o politică a standardelor duble. Pe de o parte - există un Kosovo prooccidental, iar pe de alta - o Transnistrie pro-rusă, cu forţe industriale destul de mari şi cu legături strânse cu Moscova şi în care va rămâne în mod firesc armata rusă. „Nu cred că Occidentului i-ar plăcea ca în estul Europei să apară un astfel de stat”, a spus Alexandr Rar.
Această poziţie a UE faţă de Moldova a fost confirmată indirect de ministrul economiei şi tehnologiei din Germania, Michael Glos, care în timpul recentei sale vizite oficiale în Republica Moldova, la întâlnirea cu premierul Vasile Tarlev, a declarat că ţara sa „se pronunţă pentru restabilirea cât mai rapid posibil a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.
În mod oficial, nimeni nu le poate interzice moldovenilor şi transnistrenilor să se separe. Mai mult, în UE există mulţi susţinători ai acestei idei, deşi nu sunt oferite soluţii pentru realizarea ei. Potrivit lui Rar, în întreaga politică a Occidentului „se urmăreşte cu prioritate să nu se permită apariţia unui nou imperiu rus”. Dar o asemenea enclavă în estul Europei, cum ar fi o Transnistrie independentă, va întări Rusia. Din acest motiv, „vor fi puse în mişcare instrumente puternice împotriva ideii separării Transnistriei de Moldova”.
Rompres