Antena 3 CNN Externe Ungaria vrea să adopte ora de iarnă, ca să diminueze rata sinuciderilor

Ungaria vrea să adopte ora de iarnă, ca să diminueze rata sinuciderilor

<1 minut de citit Publicat la 19:47 24 Oct 2009 Modificat la 19:47 24 Oct 2009
Ungaria vrea să adopte ora de iarnă, ca să diminueze rata sinuciderilor
Ungurii vor să-şi regleze ceasul după ora României pentru că, spun ei, s-au săturat de zilele scurte de iarnă şi de depresiile cauzate de acestea. Un alt motiv ar fi însă că odată cu schimbarea fusului orar şi implicit cu creşterea duratei zilei, rata de sinucideri să scadă.

Statisticile arată că Ungaria are una dintre cele mai mari rate de sinucigaşi din lume, situându-se pe locul cinci într-un top mondial. Şi la noi în ţară, cea mai mare rată a sinuciderilor se înregistează tot în secuime. Maghiarii au găsit şi o soluţie pentru acest lucru: Ungaria trebuie să-şi schimbe fusul orar, la altul mai prietenos şi mai luminos.

Specialiştii sunt de părere că, de multe ori, stările depresive sunt în strânsă legătură cu mediul şi cu anotimpurile. Ungurii au semnat deja o petiţie prin care solicită guvernului maghiar să adopte acelaşi fus orar cu România. Ei cred că odată cu schimbarea fusului orar, rata de sinucideri o să scadă.

Observator

×
Etichete: ora de iarna
x close